Câțiva tineri care se comportau ca maimuțele în Centrul Istoric din municipiul Botoșani au fost mustrați de polițiștii locali. Aceștia au fost surprinși în timp ce se cățărau pe gratiile ușilor unor spații comerciale ori pe literele volumetrice. Pe 9 martie, polițiștii locali i-au văzut și i-au mustrat.
„În aceeași zi, pe camerele de supraveghere din zona Centrului Istoric au fost observați mai mulți copii care se urcau pe literele ce compun sigla orașului “Botoșani”, sau pe gratiile ușilor unor spații comerciale, de fiecare data la apariția polițiștilor locali minorii părăsind zona”, precizează Poliția Locală.
Potrivit sursei citate, potrivit prevederilor art. 2 alin. 33 din Legea nr. 61/1991, părinții sunt răspunzători pentru neluarea măsurilor necesare pentru a-i împiedica să săvârșească fapte de vagabondaj, pe minorii în vârstă de
până la 16 ani, cuantumul amenzii fiind de la 100 lei la 500 lei.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 lit. d din H.C.L. nr. 44/2025 – privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea, înfrumusețarea și păstrarea ordinii și curățeniei în Municipiul Botoșani, cetățenii au obligația să păstreze în bună stare de folosință, să nu vandalizeze ori deterioreze mobilierul urban…și alte dotări urbane prin lovire, tăiere…spargere, escaladare. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei potrivit art. 7 alin. 4 din același act normativ.