Un accident rutier cu două victime s-a produs, duminică, în municipiul Rădăuți. Doi șoferi au ajuns la spital, în urma unei coliziuni între două autoturisme. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj Serviciului de Ambulanță Județean.
„În eveniment au fost implicați doar conducătorii auto, care au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportați la spital, pentru investigații suplimentare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.