Pensionarii cu venituri mici, de până în 2.574 de lei, vor primi în aprilie și decembrie un ajutor financiar din partea statului, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Suma este de 800 de lei, și va fi virată în două tranșe egale, odată cu pensiile. Din cei aproape 4,7 milioane de pensionari, câți erau înregistrați în luna ianuarie, aproximativ jumătate, adică 2,6 milioane, vor primi ajutor din partea statului.
În cazul persoanelor care vor ieși la pensie după 1 aprilie banii se vor acorda în decembrie, dar jumătate din sumă. Ministrul de finanțe a anunțat că măsura va costa statul în jur de 2 miliarde de lei.
Pensionarii care nu primesc ajutorul
Sunt și excepții, adică categorii de pensionari care nu vor primi ajutorul, chiar dacă se încadrează la cuantumul pensiei. „Persoanele care au locul de şedere/reşedinţa obișnuită în străinătate nu beneficiază de sprijinul financiar prevăzut la articolul 1” se precizează în proiectul de OUG.
În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaş, sprijinul financiar prevăzut la art. 1 se acordă fiecărui urmaş în parte, potrivit ProTV