Suntem în 6 martie azi şi dacă vă pregătiţi să vă schimbaţi buletinul sau să-i faceţi buletin copilului, să ştiţi că de pe 20, luna aceasta începe distribuirea cărţilor de identitate electronice. Progresiv. Vor fi emise treptat în toate judeţele ţării. Vor avea dimensiunea unui card bancar, aşadar vor încăpea fără probleme în orice tip de portofele. În plus, ele vor prelua şi rolul cardului de sănătate, ceea ce înseamnă mai puţine carduri de cărat pentru fiecare dintre noi.
Mii de cărţi electronice de identitate, aşa-numitele buletine cu cip vor fi eliberate începând cu data de 20 martie pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani.
Când începe distribuirea cărţilor de identitate electronice
La început în judeţul Cluj, unde a fost lansat proiectul pilot, iar în următoarele luni se vor emite şi în Bucureşti, dar şi în restul judeţelor. Asta potrivit calendarului scos în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.
Din 2 iunie, vor fi emise cărţile electronice de identitate şi pentru minorii cu vârste între 0 şi 14 ani, iar din 20 mai se vor emite cărţi de identitate simple, dar în noul format pentru cei care nu doresc buletine electronice, noteaza Observator.