Un primar din județul Botoșani a amenajat un spațiu de socializare pentru pensionari. Edilul Angel Gheorghiu de la Bucecea a amenajat, în incinta Bazei sportive din localitate, un loc special în care vârstnicii din localitate să vină să socializeze, să joace șah sau alte jocuri ori activități pentru a-și petrece timpul liber.
„Vă anunț cu bucurie că am amenajat un spațiu special dedicat dumneavoastră, unde vă puteți întâlni, socializa și petrece timpul liber într-un mod plăcut. Camera destinată pensionarilor se află în incinta Bazei Sportive și este la dispoziția dumneavoastră permanent. Aici puteți veni oricând pentru a discuta, a vă relaxa și a juca diverse jocuri, precum table, șah, rummy, cărți și altele. Ne dorim să fie un loc unde să vă simțiți bine și să vă bucurați de compania prietenilor. Vă invit să îl vizitați și să îl folosiți cu drag”, a spus edilul.