Cât ar putea plăti la curent, în vară, o familie care se încadrează în plafonul minim de sub 100 de kilowați-oră pe lună

Foto: Getty Images

La vară, facturile la electricitate s-ar putea dubla pentru unii clienţi. Mai mulți furnizori au anunțat majorări de prețuri care i-ar afecta în special pe cei care au consum mic.

Se va întâmpla după expirarea schemei de plafonare prelungită recent pentru încă 3 luni. Prețurile au urcat și pe piața europeană. Marile companii de furnizare a energiei electrice au trimis consumatorilor oferte pentru la vară, cu prețuri mai mari. De exemplu, unul dintre liderii de piață anunță un preț final de 1,4 lei pe kwh. Alți furnizori mari au trimis oferte cu 1,5 lei, în timp ce compania de stat a majorat cu aproximativ 20 de bani kilowattul, până la 1 leu, cu mici diferențe, în funcție de zona de distribuție.

Astfel, cineva care are un consum mic, de exemplu de 80 de kwh, ar putea să plătească o factură de peste 112 lei la unul dintre furnizori, de la 54 de lei, acum. Pe de altă parte, pentru o gospodărie cu un consum mare, de peste 300 de kwh, factura se majorează cu doar 30 de lei.

Până în iulie, însă, consumatorii beneficiază de prețuri plafonate şi NU vor plăti facturi mai mari.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Pot reflecta o situație de moment din piață, o situație care într-adevăr este caracterizată de prețuri mai mari. La gaz se poate constata o creștere de 65% pe piața europeană față de acum câteva luni, și la energie electrică de aproximativ 20-25%.”

Însă, în funcție de evoluția de pe piața europeană, dar și de concurența din țară, nu este exclus ca ofertele să se îmbunătățească din iulie. Ar fi de mare ajutor și punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție.

Laurențiu Urluescu, AFEER: „Este mecanismul oricărei piețe, în momentul liberalizării, se face concurența și cu cât concurența este mai mare, cu atât prețurile sunt mai corecte” .

Pentru cei care au dificultăți în a-și plăti facturile, Guvernul a anunțat că va pregăti măsuri de sprijin în perioada următoare.

Corina Murafa, expert energie: „În momentul în care o gospodărie, după ce își plătește facturile la energie cade sub pragul de sărăcie relativă, care în România este undeva pe la 1.200 de lei pe membru de gospodărie, atunci să fie îndreptățit să primească o compensație sub forma unui voucher la energie.”

Pentru cei care au panouri fotovoltaice și produc energie verde, compania de stat oferă un preț diferit, potrivit ProTV

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *