FOTO Incendiu într-un bloc din Botoșani. Zeci de persoane au fost evacuate din imobil. O femeie a primit îngrijiri medicale

Un incendiu a izbucnit, marți seară, într-un bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani. Mai multe bunuri dintr-o garsonieră situată la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Vecinii au fost cei care au simțit miros de fum și au sunat după ajutor la pompieri.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere, autoplatforma de salvare și lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

Când au ajuns echipajele de salvatori, ardeau bunurile dintr-o camere, cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. 20 de locatari au ieșit singuri din bloc, până la sosirea forțelor de intervenție.

O femeie, în vârstă de 32 de ani, care locuia într-una dintre garsoniere, a fost ajutată de pompieri să iasă interior. Aceasta a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea unor persoane iresponsabile.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *