Statul român vrea banii cetățenilor care au card și cont la bancă. Intră în vigoare luni, 10 martie

Poșta Română accelerează digitalizarea: titluri de stat online la doar un click distanță pentru toți românii! Compania Națională ”Poșta Română” , alături de Ministerul Finanțelor și Visa, facilitează accesul românilor de pretutindeni la titlurile de stat Tezaur printr-un proces digital inovator.

Cetățenii vor putea achiziționa aceste instrumente financiare direct cu cardul, prin intermediul platformei Ghișeul.ro, beneficiind de un sistem rapid, sigur și accesibil.

Procesul de achiziție online a titlurilor de stat prin Ghișeul.ro devine posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Compania Națională „Poșta Română” și Autoritatea pentru Digitalizarea României din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) și Visa.

Până acum, titlurile de stat puteau fi cumpărate prin unitățile Trezoreriei Statului, subunitățile Poștei Române sau online doar de către persoanele fizice cu cont activ pe Spațiul Privat Virtual al ANAF. Acum, datorită implicării Poștei Române în acest proiect de digitalizare, achiziția titlurilor de stat devine mai simplă și mai accesibilă pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei din diaspora.

Implicarea Poștei Române în acest proiect subliniază angajamentul nostru de a sprijini digitalizarea serviciilor publice și de a facilita accesul cetățenilor la soluții financiare moderne. Prin colaborarea cu Ministerul Finanțelor și Visa, contribuim la transformarea digitală a României, oferind cetățenilor din țară și din străinătate servicii eficiente și accesibile, adaptate necesităților actuale.

Poșta Română reafirmă, astfel, rolul său de partener esențial al instituțiilor statului, punând în prim-plan interesele cetățenilor și participând activ în etapele cheie ale dezvoltării soluțiilor financiare digitale, atât la nivel național, cât și internațional”, a menționat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

Din 10 martie 2025, românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur online prin ghișeul.ro

Noul proces de achiziție și răscumpărare a titlurilor de stat se realizează prin intermediul soluției Visa Direct. La înregistrarea pe Ghiseul. ro, utilizatorii salvează datele cardului, iar la maturitatea titlurilor, fondurile sunt transferate automat pe cardul folosit la momentul subscrierii. Acest sistem eficient elimină drumurile la ghișeu și oferă un nivel sporit de confort și flexibilitate pentru investitori.

Procesul de achiziție online cu cardul a titlurilor de stat Tezaur pe platforma Ghişeul.ro se va lansa pe 10 martie 2025, noteaza Capital.ro

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *