FOTO & VIDEO O ispită de la „Insula Iubirii” și-a deschis propria afacere la Botoșani. „Dintotdeauna mi-am dorit să fac rochii de seară, rochii de mirese…”

Una dintre ispitele celebre de la „Insula Iubirii”, cel mai urmărit reality din România, s-a lansat în afaceri. Și nu oriunde, ci la Botoșani! După ce a fost văzută pe micile ecrane în rolul de ispită, care a stârnit controverse și a atras atenția, Daria Cuflic, o tânără de 27 de ani, originară din Republica Moldova, a ales să urmeze o cale profesională diferită și să-și pună în valoare talentele. Astfel, tânăra a deschis un atelier de croitorie în Botoșani, reușind să îmbine pasiunea cu afacerea.

Aria Maison by Daria Cuflic se remarcă prin produsele sale unice, realizate cu atenție la detalii și cu o abordare modernă asupra tradiției. Daria a reușit să aducă în Botoșani un concept inovator, unde stilul clasic al croitoriei se întâlnește cu tendințele actuale ale modei.

Ea a absolvit design vestimentar la Iași, la Universitatea „George Enescu”, a colaborat cu nenumărate fabrici și ateliere, dar visul său a fost să aibă propriul atelier. Așa că atelierul de croitorie este, de fapt, un proiect personal în care Daria pune multă pasiune, dorind să aducă o notă de rafinament și eleganță în Botoșani, dar și în alte colțuri ale țării.

„Dintotdeauna mi-am dorit să fac rochii de seară, rochii de mirese și acum că în viitorul apropiat voi fi și eu mireasă vreau să îmi fac și rochia mea”, ne-a mărturisit tânăra.

De ce a ales Botoșaniul

Tânăra a venit din Republica Moldova în urmă cu nouă ani, la Iași, acolo unde a absolvit facultatea, masterul și și-a dorit să își facă un atelier de croitorie în Iași. Planurile i-au fost date peste cap însă de cel care avea să îi devină logodnic. S-a îndrăgostit de un tânăr din Botoșani și au decis împreună să își deschidă afacerea în Botoșani.

„Am vrut să continui tot în Iași cu atelierul doar că am așteptat un an de zile mașinile de cusut și au venit fix în momentul în care mi-am găsit dragostea și am vorbit să ne mutăm împreună, doar că el nu și-a dorit să se mute cu mine în Iași, deci trebuia să vin eu în Botoșani. Dar nu cred că e ceva rău! Am atelierul și am dragostea”, ne-a declarat tânăra antreprenoare.

În atelierul său, clienții pot găsi o gamă variată de produse, de la rochii personalizate pentru ocazii speciale, până la costume din materiale premium, create pentru a se potrivi perfect corpului fiecărui client. Daria se mândrește cu faptul că reînvie tradiția croitoriei și o adaptează la nevoile moderne ale celor care vor să se simtă speciali.

Tânăra are studii în domeniu, așa că știe să lucreze chiar și cu cele mai pretențioase cliente, care vor să iasă în evidență și să strălucească în ținute în pas cu moda, dar și comode și adaptate corpului lor, atât la cele mai importante evenimente, cât și în viața de zi cu zi.

Atelierul este situat pe Bulevardul George Enescu nr. 5 bl. 5, Botosani și va fi deschis de luni până vineri, între orele 10.00- 17.00, iar sâmbăta și duminica va fi închis. Programări se fac la: 0757.111.667.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *