Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a fost ignorat de primarii din județ. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost nevoit să anuleze o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din cauza faptului că șefii unităților administrativ teritoriale au spus „pas” întâlnirii convocate de acesta, luni.
În cadrul ședinței urmau să fie abordate: situația persoanelor vulnerabile din unitățile administrativ teritoriale din județul Botoșani și situația adăposturilor de protecție civilă, cu privire la menținerea în stare de operativitate, precum și pentru completarea fondului de adăpostire.
„Aș fi vrut să fie o discuție interactivă. […] Mă văd obligat, având în vedere nu prezența slabă, ci dezinteresul total al conducătorilor UAT-urilor pentru acest subiect, să reconvoc ședința pentru o dată ulterioară”, a precizat prefectul.