Aplicația Uber, disponibilă și în Botoșani de săptămâna aceasta

Începând cu această săptămână, aplicația Uber este disponibilă în Botoșani. Odată cu lansarea, compania își extinde prezența în România, ajungând la 24 de orașe: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște, Suceava, Satu Mare în decembrie anul trecut, continuând acum cu Botoșani.

* Până la data de 3 martie, noii utilizatori din Botoșani pot folosi codul de reducere HELLOBOTOSANI pentru 2 curse UberX gratuite, în limita a 20 Lei.

În Botoșani, precum și în toate celelalte orașe din România unde aplicația este disponibilă, Uber colaborează doar cu șoferi autorizați. Compania lansează în oraș cu UberX, cel mai popular serviciu, oferind acces la curse accesibile și sigure, cu un timp de așteptare de câteva minute.

„Suntem încântați să lansăm în Botoșani, extinzându-ne prezența în nordul Moldovei. Credem că Uber va oferi o experiență de transport mai fluidă pentru locuitori, care sunt din ce în ce mai interesați de opțiuni alternative. Ne bucurăm să aducem tehnologia Uber în Botoșani, conectând pasagerii cu șoferii și îmbunătățind siguranța călătoriilor lor.” – spune Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România, Slovacia și Țările Baltice.

Cum funcționează Uber 

  • Descarcă aplicația Uber pe telefonul tău și creează un cont
  • Aplicația se va deschide cu o întrebare simplă: „Încotro?”
  • După ce ai setat destinația, aplicația îți va arăta prețul călătoriei
  • Poți urmări statusul cursei și trimite localizarea pe hartă și timpul estimat de sosire prietenilor sau familiei
  • Plătește numerar sau prin intermediul plății electronice
  • Oferă rating și feedback șoferului
  • După finalizarea cursei, vei primi un e-mail cu o chitanță electronică, iar din contul tău Uber vei putea descărca factura fiscală

Pasagerii din Botoșani beneficiază de o serie de opțiuni disponibile în aplicația Uber, printre care și accesul la informații despre șofer, afișând fotografia acestuia alături de rating, modelul și numărul mașinii. Mai mult decât atât, pasagerii pot urmări cursele în aplicație, atât înainte de sosirea mașinii la locul de preluare, cât și în timpul călătoriei, pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere sau pot primi un PIN de verificare.

*Codul promoțional este valabil pentru 2 curse doar în perioada promoțională, iar reducerea maximă este de 20 Lei pe cursă. Codul promoțional nu poate fi schimbat în numerar și este valabil doar în Botoșani. Dacă tariful călătoriei este mai mic de 20 Lei, diferența nu poate fi schimbată în numerar sau credite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *