O învățătoare dintr-un sat din Botoșani, un exemplu de dăruire și implicare în educația copiilor. „Fiecare copil are darul lui”

Într-o lume în care inegalitățile sociale și economice sunt adesea vizibile chiar de la o vârstă fragedă, există oameni care reușesc să transforme realitatea, oferind copiilor șansa de a visa și de a spera la un viitor mai bun. Un astfel de exemplu de implicare și dedicare îl reprezintă învățătoarea Ioana Cristina Pașcău, în vârstă de 30 de ani, de la Școala Gimnazială „Petru Zamfirescu” din Prisăcani, care s-a făcut cunoscută în comunitate nu doar prin profesionalismul său, ci și prin activitățile menite să sprijine copiii proveniți din medii defavorizate. Recent, ea a fost desemnată câștigătoarea trofeului „Profesorul Anului din mediul rural”, la categoria „Profesori debutanți”, în cadrul celei de-a IV-a ediții a galei organizate de Teach for Romania.

„Pentru mine, acest premiu înseamnă o mare realizare, are un impact mare asupra activității pe care o desfășor atât în timpul școlii, cât și în afara ei, în timpul liber. Îmi susține activitatea pe care o desfășor, mă responsabilizează și mai mult, mi-a întărit încrederea în mine și în activitatea pe care o desfășor cu copiii, cu părinții și cu colegii mei”, ne-a mărturisit cadrul didactic.

Obținerea acestui premiu a fost o surpriză și pentru ea. Nu se aștepta. Copilașii cărora le-a pus condeiul în mână însă aveau mare încredere că ea va fi cea premiată. De altfel, Ioana consideră că reacțiile copiilor la activitățile organizate de ea au făcut diferența pentru marele premiu.

„Din ce am înțeles de la colegii de la Teach for Romania, impactul asupra elevilor a fost, inițiativa pe care o am la școală alături de colegi și părinți, activitățile pe care le desfășor atât în timpul școlii, cât și în perioada Școlii Altfel și a Săptămânii Verzi, variatățile, faptul că sunt de mare succes, că celor mici le place să facă astfel de activități”, ne-a spus Ioana.

Învățătoarea care le oferă șansa unui viitor mai bun

A ales să își dedice cariera educației, nu doar ca un simplu act profesional, ci ca o vocație. Originară din Bârlad, după finalizarea studiilor economice la Iași și-a urmat soțul la Botoșani. A îndrăgit imediat comunitatea în care a intrat și a decis să devină învățătoare. A studiat, a urmat toți pașii necesari pentru a putea ajunge în fața celor mici, iar acum știe că a ales o cale bună. Mamă a doi băieți, Ioana adoră să petreacă timp cu copiii, să facă tot felul de acțiuni prin care aceștia să își dezvolte abilitățile.

La școala la care predă, multe dintre familiile copiilor sunt în dificultate financiară, iar unii dintre aceștia nu au acces la resursele necesare pentru a-și dezvolta potențialul. În ciuda acestui fapt, Ioana a înțeles că educația nu este doar despre materia predată în clasă, ci și despre formarea caracterului și a unui viitor mai bun pentru fiecare dintre acești copii.

În fiecare săptămână, învățătoarea pune în practică activități care să îi ajute pe micii elevi să învețe prin joc, creativitate și implicare. Activitățile sale nu sunt limitate la programa școlară, ci includ o serie de proiecte care încurajează copiii să învețe să colaboreze, să își exprime opiniile și să dezvolte abilități importante pentru viața lor.

Pe lângă activitățile educative, organizează și excursii educaționale, chiar și în condiții economice dificile. Mergând în locuri noi, copiii au ocazia să își lărgească orizonturile și să înțeleagă că lumea este mai mare decât satul sau orașul în care trăiesc. Aceste excursii nu doar că le oferă o oportunitate de învățare dincolo de clasa școlară, dar le permit să creeze amintiri frumoase și să se simtă speciali, chiar dacă provin din medii defavorizate.

Am desfășurat excursii școlare, activități de educație rutieră, în parteneriat cu Poliția Română, cu pompierii, mai colaborez și cu soțul meu, eu sunt și preoteasă, și în timpul liber organizăm tabere, ateliere de creație și multe altele. Pe lângă ceea ce fac la școală, am și dublul rol pentru că sunt mai mult de jumătate care fac parte din parohia noastră”, ne-a spus cadrul didactic.

Implicarea comunității și colaborarea cu părinții

Un alt aspect remarcabil al activității învățătoarei este colaborarea strânsă cu părinții copiilor. Reușește să creeze un mediu de încredere și colaborare, încurajând părinții să se implice activ în viața școlară a copiilor. Organizează întâlniri și ateliere pentru părinți, în care aceștia învață despre importanța educației, despre cum își pot sprijini copiii acasă și cum pot contribui la dezvoltarea lor personală.

Rezultatele acestor activități nu sunt doar vizibile în termeni de performanță școlară, dar au un impact profund asupra dezvoltării copiilor. Mulți dintre acești copii, care inițial nu aveau încredere în propriile lor abilități, încep să se implice mai mult la școală și să își exprime ideile. În plus, prin proiectele educaționale, învățătoarea le oferă o altă viziune asupra viitorului, unul mai plin de speranță și oportunități. Școala a devenit un loc unde copiii din medii defavorizate nu doar învață să citească și să scrie, dar și să creadă în ei înșiși, să colaboreze cu ceilalți și să înțeleagă importanța educației ca motor al schimbării. De asemenea, părinții au învățat că, chiar și în condiții economice dificile, educația poate fi cheia pentru un viitor mai bun.

„Ei iubesc școala. Nu numai că vin la școală și învață lucruri noi, dar sunt implicați în activități, școala le oferă astfel de activități atractive, sunt mai apropiați, sunt nerăbdători să vină la școală. Sunt copii care abia așteaptă să treacă vacanța să revină la școala. Sunt un mijloc să îi atragă pe copii la școală, să le placă ceea ce fac, să se simtă bine, să aibă un loc atractiv, prietenos și nu în ultimul rând să le placă școala pentru că îmbinăm utilul cu plăcutul”, a spus Ioana.

„Fiecare copil are darul lui”, spune învățătoarea, convinsă fiind că fiecare elev are o abilitate aparte, care îl face unic, special. Nu ține neapărat ca cei mici să aibă calificative maxime, ci mai degrabă să rămână cu cunoștințe, să învețe să se descurce, să își dea seama de calitățile pe care le au și să muncească pentru a-și îndeplini dorințele.

„Nu toți sunt poate de 10 sau FB, dar au poate alte lucruri de oferit. De exemplu, unul este implicat mai mult în domeniul artei, unul în muzică, unul se implică de exemplu când avem activități precum serbările școlare, facem fel de fel de piese de teatru, sunt implicați, sunt mai motivați. Eu le spun că venim la școală să învățăm, dar facem și alte lucruri frumoase. Sincer, nu pot să spun că obosesc. Mie îmi place ceea ce fac, deși mai fac și din timpul meu liber, nu îmi este greu. Sunt foarte pasionată. Când vezi că copiilor le place ceea ce le oferi sau ce le arăți sau ce vrei să îi înveți, cu sigurnață ești mai convinsă că ceea ce faci la catedră este bine”, ne-a spus Ioana.

După obținerea marelui premiu, Ioana nu a dat încă ochii cu micii școlari, aceștia fiind în vacanță. Cu toate acestea, micuții au copleșit-o deja cu felicitări, fie transmise prin mesaje, fie prin intermediul părinților.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *