Primăria municipiului Botoșani scoate la licitație aproape 450 de bucăți de dale prefabricate din calea de rulare a tramvaiului care a fost dezafectat. Este vorba despre o lungime de șină de tramvai 5.388 de metri liniari, care provin de pe tronsoanele Primăverii și Bulevardul Mihai Eminescu până la intersecția cu strada Sucevei.
Dalele se află în prezent depozitate pe proprietatea societății comerciale Conrec și vor fi scoase la licitație pe 18 martie. Prețul de vânzare a dalelor este de 890,57 lei/bucată, preț care nu include TVA.
Dacă va vinde aceste materiale de construcții, municipalitatea ar putea să încaseze aproximativ patru miliarde de lei.