Un consilier județean a cerut, astăzi, conducerii Consiliului Județean Botoșani să demareze controale la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, întrucât, spune el, s-ar cheltui nejustificat bani din proiectele pe care instituția le are în derulare. Buciuleac Iulian Boby, consilier AUR, este convins că un control ”gen Piedone” ar scoate la iveală multe nereguli la instituția amintită.
Solicitarea a fost făcută după ce pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean de astăzi au fost puse spre aprobare două proiecte cu finanțare prin diferite programe derulate de DGASPC Botoșani și care vizează servicii de sprijin pentru prevenirea separării familiale pentru cel puțin 247 copii din județul Botoșani, facilitarea reintegrării în familie a cel puțin 20 de copii din sistemul de protecție specială din județul Botoșani, identificarea și evaluarea nevoilor a cel puțin 247 de copii aflați în situație de risc de separare de familie din județul Botoșani.
”Prin aceste proiecte, concret ce se face de către DGASPC în ajutorul acestor persoane cu dizabilități, a copiilor, a persoanelor cu tot felul de riscuri? Mie mi s-a creat o impresie că DGASPC- ul ăsta cheltuie niște bani aiurea și tare aș fi curios dacă s-ar face un control din partea Consiliului Județean să se vadă cum se cheltuie banii aceștia, că sunt mulți, mulți ai naibii. Cu banii ăștia s-ar face multe chestii și vă spun de ce, pentru că știți foarte bine că informațiile circulă, sunt unele activități care sunt doar pe hârtie, apar pe hârtie și banii se cheltuie de aiurea. Aș vrea să am un rezultat concret al banilor, adică tot îi dăm să vedem rezultat concret în teren. Tare curios aș fi în urma unui control făcut gen Piedone cam ce se face cu banii aceștia! Sunt bani foarte mulți al dracului. Chiar mă sperie suma”, a spus Buciuleac Iulian Boby.
Consilierul județean a fost contrazis chiar de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, care i-a răspuns că astfel de controale se fac la Protecția Copilului și că activitatea acestei instituții este una eficientă.
”Controale se fac și din câte știu eu și cred că DGASPC Botoșani face multe lucruri. Dacă vreți, toate proiecte astea au în spate o descriere, ele chiar sunt acțiuni importante. (…) Din păcate avem o perioadă în care, asta este, sunt familii plecate, sunt copii rămași la bunici, sunt copii bolnavi, așa că nu știu cum ați vrea dvs să aveți o situație, dar aveți toată puterea și toată libertatea să aveți o discuție cu doamna directoare de la DGASPC, cred că nici ei nu ii este confortabil să îi spună cineva că nu sunt cheltuiți banii așa cum trebuie”, a precizat Iftime.
Prezentă în sală, Doina Nacu, directorul DGASPC Botoșani, i-a spus consilierului județean că periodic unitatea este verificată de instituții ale statului și că banii alocați prin proiecte sunt încă foarte puțini la ce cazuistică este.
”Sumele sunt foarte mici. Vă invităm să veniți într-un centru să vedeți ce presupune, vă invit la serviciul care face teren zilnic în toate comunele, la cazurile care sunt. Și poate cu asistenții sociali de la primărie ar trebui să discutați să vedeți ce cazuistică avem și ce fenomene avem în ultimul timp, consum de droguri și prostituție și cred că sumele vi se pot părea mici”, a spus Doina Nacu.
A intervenit și vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, care i-a spus consilierului că mulți din sală nu ar lucra într-un domeniu atât de greu precum protecția copilului.