Un preot din Botoșani vrea ca toate bisericile să fie deschise credincioșilor, nu doar în timpul slujbelor, pentru ca oricând aceștia au o problemă să meargă să se roage în acel spațiu, „să își găsească liniștea în Biserică”.
Preotul misionar protopopesc de la Protopopiatul Botoșani, Daniel Constantin Țăranu, spune că prima îndatorire a unui preot, atunci când o persoană apelează la el, este să îl asculte, să îl lase să își verse supărarea și mai apoi să îl ajute să își găsească calea spre liniște.
„Oamenii vin acolo cu tot felul de probleme și frustrări. Noi trebuie să stăm la dispoziție și să îi ascultăm. În primul rând trebuie să învățăm să ascultăm omul. Atunci când asculți un om… nu poți să îi știi problemele, îl asculți, analizezi, nu îi dai un răspuns deocamdată, o să revină. Pur și simplu numai faptul că el și-a spus problema pentru el contează foarte mult. El trebuie să aibă undeva un creuzet, o supapă, un punct de refulare și eu trebuie să fiu acolo. De aceea noi ne luptăm ca bisericile, cel puțin bisericile din orașe, să fie deschise. Ca omul să găsească o candelă și o icoană la care să se poată închina. Să se poată duce acolo să își pună capul acolo, să îl găsească pe Mântuitorul, să aibă un spațiu în care el să se simtă acolo deschis”, ne-a mărturisit părintele.