Cinci asociaţii de proprietari au fost lăsate fără apă caldă de către președinţi, prin refuzul semnării documentaţiei de preluare a facturării și încasării energiei termice de către operator. Modern Calor a demarat discuţiile cu toate conducerile asociaţiilor de proprietari din Botoşani la începutul sezonului rece trecut, explicând acestora cerințele legii și pașii ce trebuie făcuţi, se precizează într-un comunicat de presă. Cu cei cinci președinţi de asociaţii au avut loc repetate runde de negociere, la care au participat atât reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Botoşani cât și cei ai societăţii de termoficare.
Modern Calor a furnizat în sezonul rece trecut energie termică tuturor clienţilor din cele cinci zone. Însă, nici după 11 luni, documentaţia nu a fost semnată de ambele părţi. În plus, asociaţiile în cauză au acumulat datorii foarte mari la plata facturilor pentru energie termică. Din aceste motive, în zilele următoare, imobilele din asociaţiile 5, 6, 19, 33 și 38 vor rămâne nealimentate cu apă caldă, urmând ca, odată cu începutul sezonului rece, să nu beneficieze nici de încălzire.
Recordul restanţelor, în valoare de aproape 195.000 de lei, îl deţine asociaţia nr. 6, unde președinte este Cătălina Lupașcu, printre altele și vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Asociaţia nr. 5 are o datorie de peste 60.000 de lei, în timp ce restanţa asociaţiei nr. 19 depășește 170.000 de lei. Din contravaloarea energiei termice livrate începând cu octombrie 2010, asociaţia nr. 33 are de achitat peste 52.000 de lei.
Decizia de preluare a facturării de către operator a fost luată pentru o mai bună gestionare a plăţilor făcute de clienții serviciului de alimentare cu apă caldă și încălzire, însă este și în avantajul direct al consumatorilor. Un exemplu este cel al penalităţilor la sumele restante, asociaţiile calculând procente mai mari decât furnizorul. Eficiența preluării facturării de către Modern Calor o arată faptul că datoriile clienţilor la plata energiei termice au scăzut substanţial după ce asociaţiile s-au retras din etapa facturării și încasării.
Actele normative care reglementează activitatea asociaţiilor de proprietari prevăd că președinţilor de asociaţii le revine obligaţia de a încheia contractele cu furnizorii serviciilor publice. Legislația prevede și posibilitatea preluării de către operator a facturării și încasării serviciilor prin încheierea unor convenţii individuale cu clienţii, acestea fiind anexe ale contractului de furnizare a energiei termice.
Reluarea furnizării apei calde și încălzirii se va face numai după perfectarea documentaţiei, astfel încât cerinţele legale să fie respectate.
Daca modern hotia a pierdut procesul de la Curtea de Apel Suceava, de ce mai emite facturi catre cei cu centrale? Este ilegal, hotilor portocalii.
DICTATURA MODERN CALOR MINTE DE INEBUNESTE.AVETI GRIJA ,LA IARNA O SA PLANGETI CEI RACORDATI LA TERMICA .PRETURI DE CEL PUTIN 3[TREI]ORI MAI MARI DECAT CU CENTRALA DE APARTAMENT.
MODERN CALOR=HOTI HOTI HOTI SI MINCINOSI