Un accident produs de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Botoșani, a avut loc, miercuri, în județul Suceava. Răzvan, conducea autoutilitara marca VW pe D.N 2 E Vicovu De Jos din direcția comunei Voitinel către centrul comunei Vicovu de Jos.
Ajungând la intersecția dirijată prin indicatoare rutiere cu D.N 2 H din partea dreaptă, botoșăneanul nu a respectat semnificația indicatoarelor cu semnificația cedează trecerea, care îi erau adresate, astfel că a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca VW, pe care l-a acroșat și care era condus regulamentar pe drumurl prioritar de o femeie de 62 de ani din comuna Vicovu de Jos.
În urma evenimentului, ambele autovehicule au suferit avarii iar femeia a suferit leziuni fizice, fiind transportată cu ambulanța la spitalul Rădăuți, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu contuzie coloană cervicală – rănită ușor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, după care, la spitalul Rădăuți, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.