În intervalul 17 – 18 februarie a.c., polițiștii locali au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în vederea fluidizării traficului rutier și pietonal, privind oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor, pe raza municipiul Botoșani, aplicând un total de 37 sancțiuni contraventionale în valoare de 3.810 lei și 57 puncte penalizare.
Polițiștii locali au acționat pe str. Pacea, segmentul de drum din fața A.C.R. până pe str. Sucevei, în zona de acțiune a indicatoarelor rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă”, unde 8 conducători auto au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, iar în 4 dintre aceste situații a fost dispusă și măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului.
Acțiuni punctuale au mai fost desfășurate și pe alte străzi din municipiu, precum Vârnav, Victoriei, Grivița, Tiberiu Crudu, Victoriei și Bulevardul Mihai Eminescu, în urma cărora, polițiștii locali au dispus măsura tehnico-administrativă de blocare a roților unui număr de 10 autovehicule, în conformitate cu prevederile HCL nr. 292/20217.
De asemenea, polițiștii locali au desfășurat activități de monitorizare și fluidizare a traficului rutier și pietonal în zona unităților de învățământ arondate Poliției Locale a municipiului Botoșani, respectiv Școala Generală nr.8, Școala Generală nr. 10, Liceul Mihai Eminescu, dar și în zona intersecției străzilor Prieteniei cu Vârnav.