La 40 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Sulița, se află unul dintre cele mai importante așezăminte monastice din România. Un adevărat „Athos” al nordului, scrie „Adevărul”.
La Cozancea se ajunge greu, nevoit, în locuri tăinuite, greu accesibile omului. Recompensa este însă pe măsură. Și asta fiindcă Cozancea este leagănul formării spirituale a doi dintre cei mai mari duhovnici români și doi dintre cei mai noi sfinți români din calendarul ortodox.
Este vorba despre Ilie Cleopa și Paisie Olaru, două personalități reprezentative ale lumii religioase ortodoxe românești din secolul XX. Ambii proveneau din familii de țărani cu câte 10 copii, din zona Lunca și Sulița. Ambii au început viața monastică în mănăstirea de la Cozancea. Ambii au plecat mai apoi către Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț.
Ambii s-au născut în familii cu câte 10 copii
Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost primul care a intrat în obștea de la Cozancea. S-a născut în anul 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, nu departe de mănăstire. În octombrie 1921, la vârsta de 24 de ani, a intrat în obștea Schitului Cozancea și a primit numele de călugărul Paisie. Încă din primii ani de mănăstire a fost recunoscut ca un iscusit povățuitor de suflete, căutat de mulți credincioși. Unii dintre aceștia au ucenicit pe lângă el, precum fratele Constantin Ilie, viitorul Arhimandrit Cleopa, scrie doxologia.ro. În anul 1931, iubind foarte mult viața de liniște, Cuviosul Paisie a ridicat în pădurea din apropierea schitului o mică chilie cu un paraclis de lemn, unde se retrăgea adesea, nevoindu-se în post și rugăciune. Din această vreme, a fost cunoscut cu numele de Părintele Pustnic.
În 1943 a fost hirotonit diacon, iar din 1947 și preot. În anul 1948, a primit binecuvântarea să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, unde era stareț ucenicul său din tinerețe, Cuviosul Cleopa Ilie.
A orbit spre finalul vieții
În perioada prigoanei monahale de după decretul din 1959, Cuviosul Paisie a avut un rol însemnat de luptă fățișă împotriva comunismului ateu. În acele vremuri, prin înțelepciunea sa și prin sfaturile insuflate de Dumnezeu, Cuviosul Paisie s-a remarcat ca un iscusit călăuzitor duhovnicesc. Iubitor de singurătate, s-a retras în pustiu la Schitul Sihla pentru mai bine de 13 ani.
Însă, cei care îl iubeau l-au căutat și acolo, pentru un sfat și o alinare. În 1985, a revenit la Sihăstria, unde a continuat să poarte de grijă credincioșilor, dându-le sfaturi cu blândețe, în ciuda problemelor sale de sănătate.
Spre finalul vieții, Paisie Olaru a orbit. „La mine este tot noapte și greu mai trece timpul”, spunea el. Avusese și probleme la un picior și suferea de arterită. Se trezea din somn strigând din cauza durerii către Dumnezeu și Maica Domnului ca să-l miluiască. A murit la 18 octombrie, la vârstă de 93 de ani, iar la această data va fi cinstit de acum în calendarul bisericesc.
Ilie Cleopa i-a fost ucenic, apoi stareț părintelui Paisie
Sfântul Ilie Cleopa a fost ucenicul său, la Cozancea, așa cum am spus, apoi l-a luat cu el când a devenit stareț la Sihăstria. Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912 la Sulița, o comună învecinată, tot într-o familie cu 10 copii. Casa acestora era ca o biserică, toți având o adâncă chemare spre cele sfinte, așa încât mama și cinci dintre copii au îmbrățișat, mai apoi, viața monahală, scrie doxologia.ro.
Părintele Cleopa a fost al cincilea dintre copii și a primit la botez numele Constantin. La scurt timp după naștere, el s-a îmbolnăvit grav, iar mama sa, la sfatul unui părinte bătrân, l-a hărăzit Maicii Domnului, închinându-l la icoana făcătoare de minuni a acesteia din Schitul Cozancea, aflat nu departe de satul lor. Pruncul s-a vindecat în mod minunat, păstrând până la sfârșitul vieții o evlavie deosebită pentru Preacurata Fecioară, care îi salvase viața.
Încă din fragedă copilărie, Constantin a fost păstor la oi împreună cu frații săi. Ei mergeau adesea la Schitul Cozancea, unde l-au cunoscut pe Cuviosul Paisie Olaru, care le-a îndrumat, mai apoi, pașii spre viața monahală. În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obștea Schitului Sihăstria din Neamț. În anul 1942, devine starețul schitului și pentru că tot mai mulți tineri vin să-l urmeze acolo pe călugărul Cleopa, schitul este ridicat la rang de mănăstire.
1959 este anul când a început o aspră prigoană împotriva călugărilor. Cuviosul Cleopa a luat calea munților și a pădurilor, viețuind vreme de cinci ani ascuns de prigonitorii atei. În această vreme, a dus o viață de rugăciune curată și a scris unele dintre cele mai însemnate cărți ale sale. În 1964, s-a reîntors la mănăstire, unde a slujit până la finalul vieții, în 1998. Mormântul și chilia sa au devenit loc de pelerinaj neîntrerupt, unde mulți, prin rugăciune și smerenie, află vindecare de boli sufletești și trupești. Prin canonizarea sa, ziua trecerii la cele sfinte – 2 decembrie – a devenit zi sfântă în calendar.
Icoana făcătoare minuni de la Mănăstirea Cozancea
Mănăstirea Cozancea este un loc cu o spiritualitate aparte. Faptul că este greu accesibil, face ca obștea călugărească să se poată dedica rugăciunii și treburilor monastice. O zi petrecută la Cozancea reprezintă înălțare spirituală, spun mulți pelerini. Pe lângă rugăciunile în biserică, este musai un drum prin pădure, de câteva sute de metri, până la chilia duhovnicului Paisie Olaru. Aici era locul unde acesta s-a retras pentru rugăciune și trăire spirituală.
La mănăstirea, la care se ajunge după un drum de 5 km prin pădure, se află una dintre cele mai puternice icoane făcătoare de minuni. Este o reprezentare a Maicii Domnului, foarte veche. Minunile au început acum 150 de ani, atunci când călugărul Conon, pătruns de credință, a început să stea într-un picior, ore în șir rugându-se cu ochii nedezlipiți de la chipul Fecioarei din icoană.
Conon îi spunea icoanei „Cocuța”. Într-una dintre nopțile de rugăciune, icoana i-a răspuns. Mai precis, au început să curgă șuvoaie de lacrimi care nu s-au oprit zile în șir. Minunea a făcut înconjurul țării și a fost investigată de o comisie în frunte cu prefectul de Botoșani. Deși icoana a fost închisă într-un loc și păzită pentru a fi dată în vileag o posibilă înșelăciune, icoana a continuat să lăcrimeze. Cazul a fost descris pe larg în anul 1882, în ziarul „Universul” din București, noteaza Click!
