Amenzi de 10.000 lei și permise reținute în urma unei acțiuni a polițiștilor și jandarmilor botoșăneni

foto arhiva

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat, pe 13 februarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 07:00-12:00, fiind legitimate peste 100 de persoane și controlate 41 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, au fost reținute 3 permise de conducere și au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Dintre sancțiuni, 18 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, iar 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *