FOTO Pisoi salvat de pompierii botoșăneni dintr-o fântână, adâncă de aproximativ 12 metri

Un mieunat slab și disperat i-a atras atenția. Sunetul venea dintr-o fântână veche, adâncă de aproximativ 12 metri, aflată la câțiva pași de casă. Când s-a apropiat, a descoperit că cel care cerea ajutor era chiar Miu, motanul lui.

L-a căutat toată ziua prin apropierea casei. Pentru că dispăruse fără urmă, s-a gândit că i s-a întâmplat ceva rău. Și-a dat seama că nu îl poate ajuta pentru că fântâna este foarte adâncă și a alertat pompierii.

Cu ajutorul unei scări, unul dintre pompieri a coborât în fântână și l-a salvat pe Miu. Acesta a venit imediat în brațele colegului nostru Florin, simțind că îl va ajuta.

Ce-i drept este un motan destul de blând. Dar cea mai mare bucurie a fost pentru stăpânul său, care și-a recuperat animalul de companie, urmărind cu sufletul la gură intervenția pompierilor, transmite ISU Botoșani.

La caz, care a avut loc în această seară, în orașul Flămânzi, au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru salvare.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *