Un incendiu s-a produs, vineri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Băiceni. O anexă a fost cuprinsă de flăcări, însă nu au fost persoane rănite, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Curtești. Aceștia au constatat faptul că bucătăria de vară ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la celelalte construcții din gospodărie. Potrivit ISU, s-au salvat casa și două autoturisme.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce un fratele proprietarului a încercat să aprindă focul cu benzină.