Controale ANAF la persoanele bănuite că vând produse online fără să declare veniturile. Inspectorii trimit notificări

ANAF a început controalele la persoanele bănuite că vând produse online, dar nu își declară veniturile. Sunt vizați cei care primesc banii cash din partea curierilor după livrarea coletelor.

Inspectorii trimit notificări și le cer titularilor să justifice sumele. Întrebări, ar putea primi și clienții care au făcut multe comenzi, însă le-au returnat. Aceștia nu au însă nimic de plătit.

Notificările trimise de inspectorii ANAF au ajuns la persoanele care pun în vânzare produse pe platformele online, inclusiv pe rețelele de socializare. Autoritățile vor să verifice dacă respectivii comercianți au firme înregistrate și plătesc taxe și impozite.

Adrian Bența, Expert Fiscal:
 ”Să luăm un exemplu – o domnişoară își vinde pantofii personali pe intermediul unei platforme de vânzări și banii sunt aduși prin curieri – aceste sunt bunuri persoane care nu intră în zona de venituri, dar dacă aceeași persoană fizică cumpără o sută de perechi de pantofi și vinde un profit către o sută de clienți, atunci această persoană fizică trebuia să se se autorizeze la registrul comerțului după aceea se înmatricula și la ANAF și depunea impozitul și asigurările sociale obligatorii de plată”. 

Astfel de comercianți au intrat în vizorul ANAF, iar inspectorii urmăresc inclusiv comentariile postate la anunțurile de pe conturile de socializare și trimit avertismente.

Notificări au ajuns și la persoane care vând în numele unei companii produse de înfrumusețare, prin intermediul unor cataloage de promovare.

De regulă, sumele mari sunt monitorizate, dar pot primi notificări şi cei care comandă online foarte multe produse și, ulterior, din diverse motive, le returnează. În astfel de cazuri, nu există restanțe de plată pentru ANAF.

În total, au fost trimise peste 11.000 de notificări, care au ajuns la persoane care au încasat sume între 50 de mii şi 300 de mii de lei. De asemenea, inspectorii fiscali au depistat și alţi comercianţi nedeclaraţi, cu venituri care depășesc acest prag.

De exemplu, au existat şi persoane care au primit din plăţile strânse de curieri peste 10.000.000 lei, adică 2 milioane de euro.

Cornel Morcov, reprezentantul unei firme de curierat: ”Autoritățile au informații de la companiile de curierat cu privire la datele expeditorilor și destinatorilor. Dacă autoritățile identifică printre acești expeditori care au transmis colete poștale cu ramburs, identifică o potențială afacere – una e să trimiți unui prieten un produs și să soliciţi un ramburs, alta este să trimiţi unor persoane zeci, sute de expedieri în fiecare zi”.

Practic, prin declarația 395, ajung la Fisc date referitoare la transport, valoarea produsului, nume, prenume, dar și codul de identificare fiscală.

Peste 60 la sută dintre coletele care se livrează zilnic provin de la furnizori din țară şi sunt cu plata ramburs. Potrivit legii, curierii pot încasa de la persoanele fizice cel mult 10 mii de lei, în timp ce plățile cash pentru persoanele juridice ajung la jumătate, noteaza ProTV

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *