Un cunoscut preot din Botoșani, pe lista preoților reclamați pentru implicarea în alegerile prezidențiale. Pedepsele merg de la avertismente până la caterisire

Un cunoscut preot din Botoșani se află pe lista preoților reclamați pentru implicarea în alegerile prezidențiale. Este vorba de preotul misionar Teodor Ciurariu, care se numără printre cei 30 de preoți dojeniți după campania electorală.

Potrivit ProTV, care a prezentat și lista acestora, arhiepiscopul Tomisului și episcopul de Huși au primit un avertisment scris pe linie ierarhică și trebuie să își corecteze comportamentul pentru că s-au implicat în campania electorală.

Pe lângă ei, 30 de preoți și parohii așteaptă să își afle sancțiunile pentru acuzații asemănătoare. Arhiepiscopul de la malul mării, ajuns la a doua abatere, riscă să fie judecat de un înalt for al Bisericii Ortodoxe, dacă abaterile vor continua, iar pedepsele merg de la avertismente până la caterisire.

Credincioșii au reclamat mai mulți preoți la cancelaria Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe. Responsabilii au întocmit o listă în funcție de numărul de sesizări primite. Pe primele locuri sunt preotul Ciprian Mega, zis și preotul regizor, preotul Radu Preda și părintele Calistrat Chifan, de la Iași.

Din zona Moldovei, în decizia Sfântului Sinod sunt menționați zece clerici: episcopul din Huși – sancționat cu dojană, și nouă preoți din Iași, Neamț, Botoșani și Suceava.

Sfântul Sinod îi reproșează episcopului de Huși că l-a criticat în predica de Crăciun pe Călin Georgescu, fără să îi menționeze însă numele.

În cazul episcopului de Huși, purtătorul de cuvânt al Episcopiei a susținut că nu este necesar niciun punct de vedere al instituției. În privința celorlalți preoți, reprezentanții celor două arhiepiscopii implicate spun că nu au stabilit încă nicio sancțiune. Vor analiza totuși, până la 1 martie, ce măsuri se impun.

Spre deosebire de ceilalți preoți, episcopul din Huși și arhiepiscopul Teodosie au primit dojană scrisă din partea Sinodului.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie a fost mustrat cu dojană sinodală scrisă după ce, într-un interviu acordat presei străine, l-a lăudat pe Călin Georgescu. Într-un dialog cu jurnaliștii de la publicația franceză Le Figaro, acesta a afirmat că Georgescu este mai degrabă un om al lui Dumnezeu decât un politician.

Tot în cadrul interviului, Teodosie a avut cuvinte de apreciere și pentru președintele rus, Vladimir Putin, descriindu-l drept „un om al împăcării și un constructor de biserici.”

Cancelaria Sfântului Sinod a solicitat tuturor eparhiilor, încă din 12 decembrie anul trecut, să analizeze situațiile în care preoții s-au implicat în mod public în campania electorală și să aplice sancțiuni, după caz. În acest sens, preotul Ciprian Mega este oprit de la slujire de către Episcopia Oradei, pentru 30 de zile.

Eparhiile au timp până la 1 martie 2025 să decidă ce sancțiuni vor aplica preoților care apar în documentul Sfântului Sinod.

Urmareste-ne pe Google News

Iată lista acestora prezentată de ProTV

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *