Femeie din Botoșani, surprinsă în timp ce părea să urineze pe o mașină de poliție. Ce a pățit pentru gestul său

O femeie din județul Botoșani a fost filmată în timp ce, aparent, urinează pe o autospecială a Poliţiei, imaginile fiind surprinse în zona gării din municipiul Braşov. Imaginile cu ea au fost postate sâmbătă pe rețelele de socializare.

După publicarea imaginilor, Poliţia judeţeană Braşov anunţă că poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

„Astfel, persoana în cauză a fost identificată, o femeie de 51 de ani, urmând ca, în funcție de rezultatele investigațiilor, să fie dispuse măsuri legale conform legislației în vigoare. La acest moment, femeia se află internată într-o unitate medicală specializată. Poliția Brașov condamnă ferm astfel de comportamente, care contravin normelor de conviețuire socială. De asemenea, în același cadru legal, se vor continua acțiunile de identificare și sancționare a persoanelor care, prin acțiunile lor, aduc atingere valorilor morale și ordinii publice”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *