Doi morți și trei răniți după un conflict între 25 de persoane

Un scandal violent s-a soldat cu două persoane decedate și alte trei rănite în urma unui conflict care a avut loc sâmbătă, în municipiul Urziceni. Victimele ar fi fost împușcate.

Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, mai mult de 25 de persoane au fost implicate în altercație, iar cinci dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spitale din Urziceni și București.

La fața locului au fost trimise echipe operative de ordine publică, rutieră și investigații criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp. Au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care cinci au ajuns la unități medicale din municipiile Urziceni și București pentru îngrijiri medicale. Două persoane dintre cele ajunse la spital au decedat”, au declarat autoritățile.

Polițiștii din Ialomița continuă cercetările pentru identificarea tuturor celor implicați și stabilirea circumstanțelor exacte ale evenimentului.
.
Conflictul ar fi izbucnit între două grupări, una din Urziceni și una din Pucheni. Gruparea din Pucheni s-ar fi dus în Urziceni să regleze conturi, membrii acesteia având asupra lor arme de vânătoare, pe care le-au și folosit.

Un conflict asemănător a mai avut loc luna trecută, însă atunci nu au fost victime.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *