Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a cerut primăriilor asigurarea unor rezerve de apă pentru animale în fiecare localitate, astfel încât fermierii să nu fie afectați de secetă.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a condus, vineri, ședința Grupului de Suport Tehnic nr. 1 din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
În cadrul întrunirii s-a discutat problemele urgente legate de inundații, poluări de apă, fenomene periculoase și eșecul utilităților publice.
”Un punct esențial al întâlnirii a fost sesizarea unui locuitor din Manolești privind o posibilă poluare a aerului și a râului Dresleuca. Prefectul a solicitat verificări imediate pentru a stabili sursa problemei și a dispus măsuri rapide pentru remediere. S-a stabilit că este necesară asigurarea unor rezerve de apă pentru animale în fiecare localitate, astfel încât fermierii să nu fie afectați de secetă”, informează printr-un comunicat Instituția Prefectului Botoșani.
Urmare a fenomenelor meteorologice extreme care au loc an de an, a fost analizat și planul de prevenire a riscurilor pentru sezonul cald. Prefectul Dan Nechifor a cerut explicații, a dispus verificări stricte și a dispus ca instituțiile responsabile trebuie să fie pregătite să intervină rapid în orice situație de urgență. Periodic, instituțiile implicate vor trebui să prezinte rapoarte clare privind acțiunile întreprinse pe această temă.