Un tânăr din Botoșani a furat o mașină și a plecat la plimbare cu ea. Botoșăneanul a ajuns după gratii

Un tânăr din județul Botoșani a fost arestat preventiv, după ce a furat o mașină și a plecat la plimbare cu ea. Botoșăneanul, în vârstă de 32 de ani, avea o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat și avea dreptul de a conduce auto suspendat din 25 ianuarie 2025.

Acesta a luat mașina unei cunoștințe, din municipiul Dorohoi, profitând de neatenția acesteia. Când a fost prins de polițiști, el a fost supus și testării antidrog, ieșind pozitiv la DrugTest.

Judecătoria Dorohoi a emis, joi, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, săvârşită în concurs cu infracţiunile de furt în scop de folosinţă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Solutia pe scurt:

Admite propunerea formulată în dosar nr. 224/144/P/2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. În temeiul art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 al. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Ţîntă Ciprian Valentin, fiul lui -, cercetat în stare de reţinere, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.02.2025 şi până la data de 07.03.2025 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe- prev. şi ped. de art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 44 alin.1 Cod penal, săvârşită în concurs cu infracţiunile de furt în scop de folosinţă-prev. şi ped. de art. 230 alin.1 rap. la art. 228 alin.1 Cod penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere-prev. şi ped. de art. 335 alin.2 Cod penal. Respinge cererea apărătorului din oficiu al inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. Onorariul apărătorului din oficiu Andronache Magda ( delegația nr.217/06.02.2025 ) în cuantum de 360 de lei se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 06.02.2025, ora 15:45.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *