O casă a fost cuprinsă de un incendiu joi dimineață, în județul Suceava. Pompierii militari câmpulungeni au intervenit, în această dimineață, în jurul orei 4:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Patru autospeciale cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD, s-au deplasat la fața locului, unde ardeau, pe câteva sute de metri pătrați, construcțiile anexe din gospodărie, dar și acoperișul și mansarda locuinței (P+1+M – parter + etaj + mansardă).
Din fericire, salvatorii au ajuns la timp și au pătruns în casa de locuit, de unde i-au evacuat în siguranță pe cei doi proprietari (soț și soție).
Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, și femeia, de 69, au fost preluați de către pompierii paramedici SMURD. Cei doi prezentau atac de panică și au fost monitorizați în permanență. Au fost stabilizați, iar ulterior au refuzat transportul la spital. Incendiul a fost localizat, fiind salvate mare parte din casa de locuit și bunurile aferente.
Flăcările au izbucnit dintr-o anexă gospodărească (un atelier), și cel mai probabil cauza este de natură electrică.