Tânărul de 22 de ani din judeţul Botoşani care a murit, duminică seară, după ce s-a electrocutat, se numește Tiberiu Posteucă. Botoșăneanul, din comuna Hilişeu Horia, s-a electrocutat în timp ce întindea un cablu electric.
El locuia cu părinţii în satul Iezer, iar în această zi de sărbătoare voia să facă un grătar cu părinții și cei trei frați ai săi în curtea casei. Doar că ceea ce era un eveniment fericit în familie s-a transformat într-o tragedie. Pentru că se lăsase întunericul, tânărul a vrut să improvizeze un cablu prin care să intaleze un bec, dar s-a electrocutat.
Speriați, frații săi au sunat la 112 după ajutor sperând că îl mai pot salva. Din păcate, cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai reușit să-l salveze, constatându-se decesul acestuia. Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au declanșat o anchetă.
În comunitate, Tibi era cunoscut ca fiind un băiat muncitor, pe care mereu te puteai baza. Primarul din localitate spune că întreaga familie este de nădejde, chiar dacă sunt oameni simpli, sunt muncitori.
„Familia își vede de treaba lor, îi aveam oameni de bază în tot ce se întâmpla, activități pentru ajutor social. Greu găsești acum câte unul să taie un lemn la o băbuță, să ducă o cană de apă, mai sunt fermele pomicole acolo și ei ajutau la curățat pomii, lucrau tot timpul ca zilieri, la ferme. Tiberiu chiar era voinicuț, era ascultător. Familia venea des la biserică… ”, ne-a precizat primarul comunei Hilișeu Horia, Ioan Butnaru.
Conducerea primăriei va acorda un ajutor de înmormântare pentru familia îndurerată. Tibi a lăsat în urmă trei frați și o soră.