Un tânăr din judeţul Botoşani a murit, duminică seară, după ce s-a electrocutat. Este vorba de un doar 22 de ani din comuna Hilişeu Horia, care s-a electrocutat în timp ce întindea un cablu electric.
Botoşăneanul locuia cu părinţii în satul Iezer, iar în această zi de sărbătoare voia să facă un grătar cu părinții și cei trei frați ai săi în curtea casei. Pentru că se lăsase întunericul, tânărul a vrut să improvizeze un cablu prin care să intaleze un bec, dar s-a electrocutat.
Speriați, frații săi au sunat la 112 după ajutor sperând că îl mai pot salva. Din păcate, cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai reușit să-l salveze, constatându-se decesul acestuia. Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au declanșat o anchetă.
„Familia își vede de treaba lor, îi aveam oameni de bază în tot ce se întâmpla, activități pentru ajutor social. Greu găsești acum câte unui să taie un lemn la o băbuță, să ducă o cană de apă”, ne-a precizat primarul comunei Hilișeu Horia, Ioan Butnaru.