Peste 150 de teze au fost contestate în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean. Horia Negrescu, inspector general adjunct al IŞJ, a declarat că din cele 152 de contestaţii depuse de candidaţi, cele mai multe sunt la română, respectiv 70, după care la matematică-40. Restul sunt la alte discipline. Recorectarea tezelor se va face în alt judeţ. Procentul de promovabilitate în sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a fost de 16,16%.
„Ne aşteptam la aceste rezultate. E greu de făcut o estimare, dar sunt 16% din candidaţi care au promovat una, doua sau trei probe. De altfel, printre cei care au susţinut exament în această sesiune se numără cei care au picat o probă sau mai multe în prima etapă, precum şi cei corigenţi„, a precizat Horia Negrescu.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie.