O creşă construită de compania Simion Tehnoconstruct SRL Botoşani a fost inaugurată de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. Este vorba de o cresă modernă și prietenoasă cu mediul construită în municipiul Piatra Neamț.
„Până la finalul anului, vom preda, în total, 75 de astfel de creșe, construite din fonduri europene și sunt în construcție și altele, din fonduri guvernamentale. Programul guvernamental de construire de creșe “Sfânta Ana” este un proiect de suflet pentru mine. Este un proiect important, pentru că am asigurat astăzi loc în creșă pentru 70 de copii mici, am oferit o soluție pentru 70 de familii, și în Piatra Neamț mai construim încă o creșă ca cea inaugurată astăzi”, a declarat ministrul.