Ora de vară 2025. Nu am scăpat nici în acest an de schimbarea orei

foto ProTV

Trecerea la ora de vară 2025 face ca ziua respectivă să fie cea mai scurtă din an. Acest proces are loc anual pentru a putea profita de o perioadă mai lungă de lumină naturală.

Ora de vară 2025. În România, ora se schimbă de două ori pe an pentru a beneficia mai mult de lumina solară. Anul acesta, trecerea la ora de vară va avea loc pe 30 martie 2025. Adică, în noaptea dintre 29 și 30 martie, la ora 03:00 se va face trecerea la ora 04:00. Astfel, când adoptăm ora de vară, vom dormi cu o oră mai puțin. Ziua de 30 martie 2025 va avea doar 23 de ore.

Obiectivul acestei modificări este de a valorifica la maximum lumina solară, însă unii specialiști afirmă că schimbarea orei poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății pe termen lung.

În mai puțin de două luni, România se pregătește să treacă la ora de vară. Mai precis, ora se va schimba în noaptea de sâmbătă 29 spre duminică 30 martie 2025.

În acea duminică, ora 03.00 devine ora 04.00, ceea ce înseamnă „dormim mai puțin”. Impunerea orei de vară a avut implicații economice din momentul în care s-a propus această soluție la nivel global. Se trece la ora de vară pentru a beneficia mai mult de lumina soarelui și pentru a reduce consumul de energie electrică. Studiile arată că trecerea la ora de vară reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 3,5%.

În plus, există dovezi care indică faptul că numărul accidentelor de circulație este mai mic atunci când „trăim pe ora de vară” decât atunci când „trăim pe ora de iarnă”. Datorită faptului că mulți șoferi preferă să conducă o maşină în timpul zilei, lumina oferită de razele soarelui oferă un avantaj.

În 1917, trecerea la ora de iarnă a fost necesară în timpul Primului Război Mondial. România a eliminat ora de iarnă și vară după Primul Război Mondial. În 1932, trecerea la ora de iarnă a revenit și a fost menținută până în 1943 din motive economice.

Românii au renunțat din nou la ora de iarnă când Al Doilea Război Mondial s-a încheiat. Trecerea la ora de iarnă a revenit în 1979, în timpul guvernării comuniste. De la 1979 până în 1983, a fost reintrodusă ora de iarnă. În acest interval, ora de vară se introducea în prima duminică din aprilie la ora 00.00 și se încheia în ultima duminică din septembrie la ora 01.00. Regulile pentru trecerea la ora de iarnă au rămas aceleași din 1997 până în prezent.

Schimbarea orelor poate provoca dureri de cap și chiar accidente. Riscul de accidente crește pentru că unii șoferi se adaptează mai greu la schimbarea de lumină. Trecerea la ora de iarnă a dus la un creștere semnificativă a accidentelor, conform statisticilor.

Medicii afirmă că schimbarea orelor ne face mai somnoroși și apatici. O persoană tipică are nevoie de cel puțin o săptămână pentru ca organismul să se obișnuiască cu fusul orar nou.

Unii oameni au dureri de cap. Când se schimbă ora, unii oameni pot experimenta dureri de cap și chiar slăbiciune. Bătrânii și copiii sunt cei mai afectați de trecerea la ora de iarnă.

Când revenim la ora de iarnă în 2025

Revenirea la ora de iarnă va avea loc pe 26 octombrie 2025, duminică, când ora 04:00 va fi retrogradată la ora 03:00. Astfel, lumina solară va fi prezentă pe cer pentru un număr mai mic de ore, ceea ce va face ca nopțile să fie mai lungi.
Atunci când trecem la ora de iarnă, beneficiem de o oră suplimentară de somn. Astfel, ziua de 26 octombrie 2025 va avea 25 de ore. În general ora de vară se face în ultimul weekend al lunii martie, iar ora de iarnă se adoptă în ultimul weekend al lunii octombrie, noteaza RomaniaTV

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *