O femeie obține cel mai mare ajutor de șomaj, la Botoșani. A avut o funcție de conducere

Botoșaniul nu are la momentul actual niciun şomer de lux. Cea mai mare sumă pe care o primeşte o persoană din Botoșani, de la stat, după ce a rămas fără un loc de muncă depăşeşte cu puțin 3.000 lei. Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, sunt 1.028 de persoane care beneficiază de ajutor de șomaj, dintre cei 4.841 de șomeri aflați în evidențe.

O femeie obține cea mai mare indemnizație de șomaj

O femeie se află pe primul loc într-un top al indemnizațiilor de șomaj, la Botoșani. Aceasta a avut o funcție de conducere în servicii de telefonie mobilă și după ce a rămas fără loc de muncă primește 3.200 de lei de la stat. În top cinci cele mai mari indemnizații de șomaj sunt valori cuprinse între 3.200 lei și 1.810 lei. Este vorba despre patru femei și un bărbat, persoane care au lucrat în domeniul confecțiilor, servicii de telefonie mobilă, dezvoltarea resurselor umane și fabricarea utilajelor pentru extracție și construcție. Patru dintre persoanele care se află în top cinci în funcție de indemnizațiile de șomaj primite au ocupat funcții de conducere, iar o persoană a lucrat ca psiholog.

În anul 2013, cea mai mare indemnizaţie de şomaj la Botoșani a fost de 5.755 de lei şi a fost plătită unei persoane care a ocupat un post de director adjunct la o societate comercială.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *