Un bărbat a ajuns în arestul Poliției Botoșani după ce a furat o sticlă de băutură de la Kaufland și a lovit agentul de securitate. Incidentul a avut loc pe 18 ianuarie, iar luni, 27 ianuarie, acesta a fost reținut de polițiști. Bărbatul, din comuna suceveană Berchișești, cu antecedente penale, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.
În ziua respecităvă, în timp ce se afla pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, la magazinul Kaufland a sustras o sticlă de băutură alcoolice (tequilla), în valoare de 299,5 lei, trecând de casele de marcat fără să o plătească, ascunzând-o în partea din față a pantalonilor și acoperind-o cu hanoracul, iar în momentul când a fost interceptat de către de agentul de securitate, l-a îmbrâncit, trântindu-l la sol, fiindu-i provocate suferințe fizice.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus la CRAP Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de talhărie calificată.