28 de permise reținute și amenzi în valoare de aproximativ 260.000 de lei date de polițiștii botoșăneni, în minivacanța de Ziua Unirii

În minivacanța prilejuită de Ziua Unirii, polițiștii care au acționat în teren și-au concentrat eforturile pe acțiunile de prevenire a faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Din punct de vedere operativ, a fost o perioadă liniștită, nefiind înregistrate evenimente majore care să tulbure ordinea și liniștea publică.

În această perioadă, la nivelul județului Botoșani s-a intervenit la 121 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. De asemenea, au fost organizate 14 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Polițiștii care au fost prezenți în teren, în aceste zile, au aplicat 463 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 260.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială (provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, adresare de injurii).

În aceeași perioadă, în urma controalelor efectuate în trafic au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 28 de permise de conducere, opt dintre acestea fiind reținute pentru conducere cu viteză peste limita legală.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *