Directorul unei instituții din Botoșani este în doliu, iar întregul colectiv pe care îl conduce a transmis un mesaj de regret. Managerul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, Alexandru Vasilachi, trece printr-o grea suferință după trecerea la cele veșnice a surorii sale.
„Colectivul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani este alături de managerul Alexandru Vasilachi în aceste clipe grele pricinuite de plecarea la cele veșnice a surorii sale. Întreaga noastră echipă își exprimă sincerele condoleanțe și îi dorește putere și liniște în această perioadă de adâncă tristețe. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de colegii acestuia.