Cu cât vor fi plătiți profesorii din comisiile de organizare a examenelor naționale din anul 2025. Vezi sumele!

Profesorii care fac parte din comisiile de organizare a examenelor naționale din anul 2025, probele de competențe și probele scrise de BAC 2025, Evaluare Națională, Titularizare, Definitivat și Admitere la liceu, vor fi plătiți la nivelul anului 2024, potrivit ordinului de ministru al Educației și Cercetării (OMEC) obținut de Edupedu.ro.

Sumele nu s-au majorat față de anul trecut. Pentru competențele de la examenul de Bacalaureat, primele probe ale unui examen național 2025, care încep pe 27 ianuarie, profesorii vor primi aceleași sume ca în 2024. Mai precis, profesorii de română și tehnologia informației (TIC) vor fi plătiți cu 10 lei pentru fiecare candidat evaluat, iar profesorii de limbi străine cu 15 lei. Sumele sunt impozabile și în creștere cu 4 lei față de cele din 2022.

Din punct de vedere organizatoric, la o comisie până la 30 de elevi în liceu:

  • Președintele comisiei primește 210 lei.
  • Secretarul (un cadru didactic cu abilități în informatică) primește 100 lei.
  • Membrii comisiei primesc 100 lei fiecare.
  • Asistentul primește 150 lei pe zi.
  • Profesorul evaluator primește:
    • 10 lei/candidat pentru proba orală de limba română sau maternă, respectiv pentru proba de competențe digitale.
    • 16 lei/candidat pentru proba orală într-o limbă modernă.

La o comisie cu 30-60 de elevi, remunerația crește pentru toate categoriile de personal în comparație cu punctul A. De exemplu, președintele primește 280 lei.

La o comisie cu 61-100 de elevi, președintele primește 415 lei.

La o comisie peste 100 de elevi: 

  • Președintele primește 830 de lei.
  • Secretarul (de obicei, un cadru didactic cu abilități în informatică) primește 375 de lei.
  • Membrii comisiei primesc, la rândul lor, 375 de lei.
  • Asistentul primește 150 de lei pe zi.
  • Profesorul evaluator primește:
    • 10 lei/candidat pentru proba orală de limba română sau maternă, respectiv pentru proba de competențe digitale.
    • 15 lei/candidat pentru proba orală într-o limbă modernă.

Cât despre personalul didactic care face parte din comisia de organizare și desfășurare a probelor specifice susținute de elevii secțiilor bilingve francofone:

  • Președintele primește 415 lei.
  • Secretarul primește 375 de lei.
  • Membrii comisiei primesc, la rândul lor, 375 de lei.
  • Asistentul primește 150 de lei pe zi.
  • Profesorul evaluator primește:
    • 10 lei/candidat la disciplina non-lingvistică.
    • 20 lei/lucrare corectată.

Pentru proba scrisă de cultură spaniolă:

  • Asistentul primește 150 de lei pe zi.
  • Profesorul evaluator primește 20 de lei/lucrare corectată.
Plată profesori BAC 2025 – probele scrise

Pentru probele scrise examenul de bacalaureat 2025, profesorii implicați în comisiile de examen și centrele zonale de evaluare vor fi remunerați astfel:

Președinții comisiilor din centrele de examen vor primi 1.900 lei pentru o comisie cu până la 100 de candidați (inclusiv) și 2.030 lei pentru o comisie cu peste 100 de candidați. Vicepreședinții, secretarii și membrii comisiei, cu excepția secretarului sau membrilor care utilizează aplicații informatice, vor primi 1.300 lei. Secretarii sau membrii cu atribuții în utilizarea aplicațiilor informatice dedicate evaluării digitalizate vor fi remunerați cu 1.800 lei. Asistenții vor primi 210 lei pe zi, iar personalul pentru scanarea și încărcarea lucrărilor în platforma digitalizată va fi plătit cu 250 lei pe zi.

Pentru comisiile din centrele zonale de evaluare, președinții vor primi 2.900 lei pentru o comisie cu până la 750 de candidați (inclusiv) și 3.030 lei pentru o comisie cu peste 750 de candidați. Vicepreședinții vor primi 1.650 lei. Secretarii sau cadrele didactice cu abilități informatice vor fi plătiți cu 1.800 lei, iar membrii care utilizează aplicațiile informatice pentru evaluare vor primi 1.300 lei. Profesorii evaluatori vor primi 25 lei pentru fiecare lucrare corectată.

Persoanele responsabile cu activitatea de comunicare virtuală la nivelul inspectoratelor școlare vor fi plătite cu 1.380 lei, iar cele responsabile cu derularea și monitorizarea procesului de supraveghere audio-video vor primi 1.100 lei. Persoanele responsabile cu utilizarea aplicațiilor informatice dedicate la nivel județean sau al municipiului București vor fi remunerate cu 2.200 lei, mai scrie în ordin.

Plată profesori BAC 2025 – contestații probele scrise

Pentru comisiile de contestații din cadrul examenului de bacalaureat 2025, cadrele didactice vor fi remunerate astfel: vicepreședinții vor primi 1.650 lei, iar secretarii sau cadrele didactice cu abilități în operarea pe calculator ori informaticienii sau membrii care utilizează aplicațiile informatice dedicate examenelor naționale vor fi remunerați cu 1.800 lei. Membrii comisiei, cu excepția celor care au atribuții în utilizarea aplicațiilor informatice, vor primi 1.300 lei. Profesorii evaluatori din comisiile de contestații vor fi plătiți cu 25 lei pentru fiecare lucrare corectată.

Calendarul examenului național de bacalaureat-sesiunea iunie 2025:
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Tot potrivit aceluiași ordin, care poate fi consultat mai jos în articol, un președinte de comisie la Evaluarea Națională va obține 830 de lei. Un membru de comisie va obține 760 de lei, un secretar sau membru responsabil cu evaluarea digitalizată – 1.500 de lei, iar un asistent 150 de lei pe ziua de examen. Dacă asistentul scanează și urcă lucrările absolvenților de clasa a VIII-a în platforma digitalizată, obține 180 de lei pe ziua de asistență.

La Evaluarea Națională 2025, un profesor evaluator va primi 25 de lei per lucrare. Pentru Bacalaureat, probele scrise, suma este tot de 25 de lei per lucrare, sumă majorată cu 7 lei față de anul 2023. Aceeași sumă de 25 de lei per lucrare se plătește și la examenul de Definitivare 2025, iar la Titularizare – este 29 de lei.

  • Sumele sunt impozitate cu 10%, dacă profesorii încheie un contract de furnizare de servicii pentru participarea la examenele naționale și concursurile pentru cadre didactice.
  • În situația în care profesorul optează pentru încheierea unui contract individual de muncă, retribuția cuvenită reprezintă salariul brut, din care se rețin: CAS – 25%, CASS – 10% și impozit – 10%, potrivit documentului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *