Unii elevii, obligați să facă ore suplimentare. Cine se încadrează

Elevii cu note mici vor face ore suplimentare. Ministerul Educaţiei a lansat înconsultare publică proiectul de ordin privind aprobarea metodologiei-cadru de organizare a Programului „Învăţare remedială”, care include activităţi de învăţare, stimulare, compensare, consolidare şi recuperare, adaptate elevilor cuprinşi în proiect, dar şi activităţi de asistenţă psihopedagogică, de consiliere şcolară, precum şi de informare şi/sau consiliere a părinţilor, potrivit evz.ro.

Programul se va desfășura în școlile în care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii:

  • media obţinută de elevii unităţii de învăţământ la cea mai recentă Evaluare naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a şi/sau examenul naţional de Bacalaureat este mai mică de 7;
  • cel puţin 40% dintre elevi nu ating standardul minim de competenţă, conform Evaluărilor naţionale de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, precum şi a altor evaluări naţionale prevăzute de lege;
  • cel puţin 40% dintre elevi sunt cu 1 – 2 ani în urma colegilor din punct de vedere al achiziţiilor specifice vârstei şi/sau nu ating standardul minim de competenţă la limba şi literatura română/maternă, matematică, minimum o limbă străină şi TIC;
  • pentru cel puţin 40% dintre elevi sunt elaborate planuri individualizate de învăţare.

„Programul „Învăţare remedială” include activităţi de învăţare, stimulare, compensare, consolidare şi recuperare, adaptate elevilor cuprinşi în program. În plus, programul poate cuprinde activităţi de asistenţă psihopedagogică, de consiliere şcolară, precum şi de informare şi/sau consiliere a părinţilor”, prevede proiectul.

Ministerul Educației a anunțat că programul reprezintă o prioritate de finanţare pentru Programul Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar şi Programul Educaţie şi Ocupare (Prioritatea 6). Decalajele majore din sistemul educațional românesc, dintre mediul rural și urban, dintre „bogați și săraci” și abandonul școlar ridicat, în special în zonele defavorizate sunt cele mai mari probleme pe care școala le are, a declarat Alina Sava, expert în Educație al Băncii Mondiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *