O mămică aflată în Maternitatea Botoșani are nevoie de ajutor. Femeia a născut natural, sub supravegherea medicilor, un băiețel, al patrulea său copil. Aceasta nu a pregătit însă nimic pentru naștere și ar avea nevoie de cele necesare pentru bebeluș, printre care scutece, șervețele umede, șampon pentru copilaș etc.
Preoteasa Anamaria Macuc face un apel către cei care o pot ajuta să o viziteze la maternitate pentru a-i duce cele necesare.
„Este o mama cu posibilitati financiare reduse, dintr-un sat din judetul Botosani . M-a rugat pe mine sa o vizitez, dar eu nu reușesc sa ajung. Sunt la scoala pana la ora 17:00. Mi-a spus ca programul de vizita este între 14:00-15:00. Cei care doriti si puteti sa o ajutati, o puteti suna la nr de telefon+40 753 841 140 pentru a va spune numele și salonul. Împreună putem face o lume mai frumoasa si mai buna!”, este apelul preotesei.