Deplasări cu tehnică militară la Botoșani pentru un amplu exercițiu. Apel pentru participanții la trafic

În vederea participării la exercițiul multinațional „STEADFAST DART 25” (STDT’25), pe teritoriul României sunt programate deplasări de tehnică militară și personal aparținând forțelor armate ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Exercițiul face parte din seria de activități de instruire planificate la nivel aliat și are ca obiectiv principal consolidarea capacitații de reacție și a interoperabilității forțelor participante.

Unitățile britanice vor tranzita și desfășura activități în diverse zone din țara noastră, în cooperare cu forțele naționale și cu cele ale altor state aliate dislocate în România. Principalele axe rutiere de deplasare sunt Nădlac – Cincu – Smîrdan și Negru Vodă – Constanța – Smîrdan.

De asemenea, tehnica militară aparținând forțelor armate franceze participante la acest exercițiu va sosi pe calea ferată, pe traseul Carcassonne (Franța) – Voila (România), cel mai probabil pe data de 2 februarie.

Deplasări cu tehnică militară din Botoșani

În perioada 28 ianuarie – 9 februarie vor avea loc, totodată, deplasări ale militarilor și tehnicii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din orașele Iași, Piatra Neamț, Bacău, Botoșani, Dej și Turda, către poligonul Smârdan.

Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și adresăm rugămintea participanților la trafic să respecte indicațiile reprezentanților autorităților competente pe durata deplasării tehnicii militare”, anunță Ministerul Apărării.

Exercițiul se va desfășura în Bulgaria, Grecia și România, cu participarea a peste 10.000 de militari din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România, Slovenia, Spania și Turcia.

Urmareste-ne pe Google News

Anunţ de angajare! Teco Cris Projekt SRL angajează reprezentant vânzări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *