Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, despre simularea la Evaluarea Națională: Sperăm ca toate aceste activități pe care le facem să îi trezească efectiv pe elevi și pe părinți

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, a declarat că rezultatele obținute la prima simulare județeană a examenului de Evaluare Națională din acest an școlar sunt mai bune comparativ cu cele obținute la simularea de anul trecut, cel puțin la matematică.

Chiar dacă rezultatele obținute nu se ridică la nivelul așteptărilor, Suruciuc este de părere că simulările au rolul de a-i obișnui pe elevi cu examenele și de a corecta lipsurile pe care le au la matematică și română.

Tocmai de aceea, în luna martie, elevii de clasa VIII-a vor susține simularea națională a examenului, iar în aprilie va mai fi încă o simulare județeană.

”Acesta este și scopul simulării, ca să vedem unde se situează copii și să vedem ce putem îmbunătăți în activitatea lor și în materia parcursă. Ca să luăm ca și comparație simularea națională de anul trecut, la matematică este un procent mai bun, dar toate aceste comparații le vom face în momentul când vom termina toate simulările. Va veni și simularea națională din martie, apoi avem simularea județeană din 9 aprilie. Sperăm ca toate aceste activități pe care le facem să îi trezească efectiv pe elevi și pe părinți și să îmbunătățim rezultatele. Sunt mulțumit că reușim să dăm aceste simulări.  Tot atunci vom face și o analiză , de unde am plecat la testarea inițială care am dat-o la nivel de județ cu subiect unic și o să facem această analiză, de unde am plecat și unde am ajuns cu ultima simulare din aprilie. Facem tot ce ține de noi pentru a trezi interesul copilului și al părintelui pentru educație și de a-i duce în acel loc de gândire în care să realizeze cât de important este acest examen pentru viitor”, a precizat Suruciuc.

La prima simulare județeană, din decembrie, la Limba și literatura română, procentul de promovare a fost de 66,08% și doar un elev a obținut nota 10, în timp ce la matematică procentul de promovare a fost de 59,40%. iar trei elevi au obținut nota 10.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *