Copiii și tinerii botoșăneni care s-au afirmat, anul acesta, pe scenele muzicale din țară, dar și din străinătate, au participat, sâmbătă seară, în cadrul unui spectacol de susținere și promovare al campaniei „Let’s Do It, Romania!”. Prin campania Let’s Do It, Romania!” se dorește curățenie în toată țara, într-o singură zi, adică pe data de 24 septembrie. Artiștii care au urcat, sâmbătă, pe scena Teatrului Mihai Eminescu, au încercat, prin mesajele de susținere ale campaniei, precum și prin evoluțiile lor remarcabile, să-i mobilizeze pe botoșăneni să iasă din casă pentru a arăta lumii că nu sunt indiferenți cu mediul înconjurător. Evenimentul a fost organizat de voluntarii botoșăneni ai campaniei amintite, Asociația Culturală „Cheia Sol” și Asociația Culturală „Adrian Enache”, împreună cu Primăria Botoșani și Teatrul Mihai Eminescu, în calitate de parteneri și a atras un public foarte tânăr, destul de numeros, în sala teatrului botoșănean. Primii copii care au urcat pe scenă au fost patru dintre membrele grupului Cheia Sol, respectiv Andreea Prisacariu, Oana Tăbultoc, Amalia Hrom și Ioana Frăsinescu. Ele au participat în acest an la primul concurs de muzică online pentru copii intitulat „Licurici pe portativ”, reușind să atragă acolo multă simpatie în jurul lor. Organizatorii au precizat că, în organizarea acestui spectacol, s-a mers pe ideea că acești copii, premiați la concursurile naționale și internaționale de muzică, reprezintă modele pentru generația lor, putând astfel să-i motiveze și pe ceilalți copii și tineri în acest proiect social. Spectacolul, prezentat de Alexandra Mera, cea care la ultima ediție a concursului Miss Boboc a câștigat finala, a debutat cu cele patru copile din grupul Cheia Sol. Ele au interpretat cântece vesele, dar și cu un dramatism profund care au adus chiar și lacrimi în ochii spectatorilor (piesa „Rugă pentru părinți”, interpretată de micuța Oana Tăbultoc). Amalia Hrom a anunțat că, duminică, în parcul „Mihai Eminescu”, la ultimul spectacol susținut de grupul Cheia Sol, vara aceasta, își va lansa primul album de muzică. Au urcat pe scenă, apoi micii dansatori de la R&B School Dance, coordonați de Liviu Topor. Alte membre ale grupului Cheia Sol, Larisa Ailoaie, Karina Todirean și Isabela Pamparău au cântat, dovedind publicului că sunt copii talentați. Spectacolul a combinat muzica și dansul micilor talente botoșănene cu mesaje pe care aceștia le-au transmis, fie video, fie chiar pe scenă. După cele trei junioare ale grupului coordonat de Oana Pușcașu a urmat o nouă repriză de dans cu membrii grupului R&B School Dance. O altă protagonistă a serii a fost Raluca Ursu. Copila a impresionat din nou cu vocea sa puternică primind multe aplauze de la publicul din sală pentru cele două melodii interpretate. Ea a fost urmată de trei dintre tinerele grupului Cheia Sol, Ioana Mititelu și surorile Diana și Cosmina Cozma. Toate trei au reușit să determine publicul să cânte piesele pe care le-au pregătit. Un moment deosebit a aparținut interpretei Daniela Bejinariu care, anul acesta, a câștigat trofeul la festivalul „Seri Melancolice Eminesciene”. Ea a cântat cu multă sensibilitate două din creațiile muzicii folk și a transmis un mesaj foarte sensibil despre acest proiect social, intens aplaudat de publicul din sală. „Tocmai pentru că pământul ne suportă cu drag și suportă milioane de oameni, ar trebui ca măcar, de ziua noastră, să arătăm că ne pasă. Eu consider că acest gen de acțiuni ar trebui să intre în modul nostru de a trăi și nu să facem din ele niște evenimente, să devină o normalitate pentru noi să strângem gunoaiele”, a declarat Daniela Bejinariu care, pe data de 24 septembrie, când se va alătura acestei campanii, își va sărbători ziua de naștere. Momentul folk a fost urmat de alte voci puternice pe care publicul le cunoaște deja din spectacolele organizate în parcul „Mihai Eminescu” de către grupul Cheia Sol. Miruna Buză, Costinel Bălan și Perla Scripcariu au cântat alături de public refrene cunoscute. A urmat o altă tânără premiată anul acesta la două concursuri de muzică din străinătate, respectiv Codruța Barariu. Ea a cântat două piese, bucurându-se de aplauze multe din partea publicului. Adolescenta a fost urmată de ultimul moment de dans al serii, de data aceasta, cu copii mai mari ai grupului R&B School Dance. Alexandra Mera a lăsat apoi microfonul de prezentator, pentru a cânta și o piesă publicului. Spectacolul s-a încheiat cu tânărul Cosmin Agache, ajuns, anul acesta, în finala emisiunii „Românii au talent” de la Pro Tv. Tânărul a fost aclamat puternic de publicul din sală fiind primit cu aplauze și multe țipete feminine. În timpul evoluției sale, pe scenă, blitzurile aparatelor de fotografiat, dar și ale telefoanelor mobile n-au încetat, spectatorii dorind o amintire cu cel supranumit și „gâză”. Cosmin a spus, întrebat fiind de Alexandra, că își dorește, pe viitor, să pună umărul la înființarea unei școli de beatbox. A lipsit Ștefan Florescu, organizatorii anunțând, pe scenă, că a fost nevoit, pe ultima sută de metri, să renunțe la participarea în spectacol având de onorat o întâlnire foarte importantă pentru el. El susține în continuare campania de ecologizare, după cum s-a anunțat pe scenă. La final, toții protagoniștii spectacolului au urcat pe scenă amintind publicului să iasă din casă, pe data de 24 septembrie, la curățenia generală.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Nenorocire! Doi copii găsiți morți într-o casă care a luat foc
21 noiembrie 2024...
- FOTO Copaci rupți de zăpadă. Opt mașini au fost avariate
21 noiembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- Umilința unui bătrân de 79 de ani! Bătut crunt de patru indivizi, apoi obligat să meargă la bancomat și să scoată bani
18 noiembrie 2024...
- Situaţie fără precedent! Percheziţii acasă la zeci de elevi şi studenţi consumatori de droguri
18 noiembrie 2024...
apetrans
- Dureros! Fiica unui cunoscut artist de muzică populară, moartă după petrecerea de la Balul Bobocilor
17 noiembrie 2024...
- FOTO Accident! Un bărbat de 43 de ani inconştient şi o tânără de 20 de ani rănită grav
17 noiembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Nenorocire! O elevă de 14 ani și-a pus capăt zilelor
16 noiembrie 2024...
- FOTO Tragedie în această seară! Un copil de 13 ani a murit, iar altul a fost rănit în urma unui accident
15 noiembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- Cum au reușit mai mulți ruși să obțină acte românești, la Botoșani. Veneau din Moscova sau Sankt Petersburg și acum circulă cu ele prin Occident
23 noiembrie 2024...
- BCR scade prețul de vânzare a sediului central din municipiul Botoșani. Cu cât se vinde clădire de birouri
23 noiembrie 2024...
- Procesiune în Protopopiatul Dorohoi: Sfinții lui Dumnezeu, izvoare de tămăduire și binecuvântare. Vezi când are loc!
23 noiembrie 2024...
- Noi piste de biciclete construite în municipiul Botoșani. Se vor face lucrări de peste 15 milioane de lei
23 noiembrie 2024...
- Fostul director general al Nova Apaserv Botoșani a primit funcție de șef în aceeași societate. Ce post va ocupa Liviu Ștefan!
23 noiembrie 2024...
- FOTO Două femei din Dorohoi au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Una dintre acestea a ajuns la spital
23 noiembrie 2024...
ddd
- Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”
23 noiembrie 2024...
- Liviu Ciobotariu, înaintea meciului cu Poli Iași: Ne dorim foarte mult această victorie. Știm că va fi un joc complicat, dificil, sunt și anumite orgolii
23 noiembrie 2024...
Anunturi
- Primăria Mihai Eminescu cere populației să nu blocheze drumurile, astfel încât să se poată face deszăpezirea
20 noiembrie 2024
- Comunicat de presă privind demararea proiectului „Digitalizarea societatii Urban Nordic Studio SRL”
20 noiembrie 2024
Modern Calor
- Anunț de angajare! Lanțul de benzinării Cristal Botoșani recrutează personal
19 noiembrie 2024
- Comunicat de presă: Digitalizarea afacerii Roservice
6 noiembrie 2024
- Anunț de interes local! Hotărâre Consiliul Local Bucecea pentru aprobare de facilități fiscale
5 noiembrie 2024
- Sindicatul Sanitas Covasna lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti lansează procedura de achiziţie de servicii organizare Academie în cadrul proiectului UnionS I
1 noiembrie 2024
- Anunț de presă! „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată. Digitalizarea IMM-urilor- Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale; Digitalizarea societății MARIOS-PRODCONF SRL
22 octombrie 2024