Polițiștii de penitenciare, de la ordine publică și cei de la frontieră vor protesta în fața Prefecturii Botoșani împotriva Ordonanței ”Trenuleț”: Veniturile scad și cu până la 1.500 lei

Polițiștii din mai multe structuri de forță de la nivelul județului Botoșani continuă protestele legate de Ordonanța „Trenuleț” din decembrie 2024.

Oamenii legii reclamă că pierd anumite drepturi salariale cum ar fi plata în zilele de repaus și de sărbători legale.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, polițiștii de frontieră și polițiștii din cadrul Penitenciarului Botoșani vor protesta miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 14.00, în fața Prefecturii Botoșani.

Conform calendarului aprobat de către toate organizațiile sindicale, continuăm seria protestelor ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de către actuala clasă politică, care calcă în picioare salarizarea întregului personal din cadrul structurii de apărare. Inconștiența deciziilor luate de către acest guvern mincinos, vulnerabilizează siguranța națională și a cetățenilor. Și, pe această cale, transmitem opiniei publice că sunt multe Inspectorate de poliție și Unități penitenciare din țară care nu informează realitatea din interiorul instituțiilor, dar vă putem spune că sunt mulți colegi care au refuzat să mai intre în serviciu, fiind orașe în care străzile au rămas fără nicio patrulă sau penitenciare în care a fost vulnerabilizată paza și apărarea locului de deținere. Vom continua să luăm cele mai drastice măsuri până când decidenții politici vor identifica soluții care să mulțumească efortul pe care îl depunem pentru asigurarea ordinii publice, dar și a siguranței penitenciarelor., a declarat Razvan Chilarașu, președinte Sindicatul Novo Legis Botoșani.

Și polițiștii ies în stradă, pentru a protesta  împotriva Ordonanței  „Trenuleț”.

Veniturile scad și cu până la 1.500 lei. Nu mai suportăm umilința, batjocura și indiferența din partea Guvernului, care au diminuat drepturile salariale ale oamenilor legii, și aici vorbim despre polițiștii exclusiv din stradă, care efectuează serviciul în ture.„, a declarat Bogdan Tudosă, președinte Sindicatul Diamantul – Organizația Teritorială Botoșani.

Miercuri, 15 ianuarie, la Prefectura Botosani, vor protesta toate sindicatele din structurile de apărare, respectiv Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Sindicatul Novo Legis din cadrul Penitenciarului Botoșani, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual – Organizația Botoșani, Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră Botoșani și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare – Filiala Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *