Consilierii locali se vor întruni, pe 15 ianuarie, în Sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani, unde va avea loc ședința extraordinară de Consiliu Local, în care se va aproba acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani poetului laureat al Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” Opera Omnia pentru anul 2024.
Juriul de acordare a premiului național este alcătuit din criticii literari: Vasile Spiridon, Angelo Mitchievici, Irina Poanta, Mirela Grațiela Țuțuianu, Mihail-Daniel Cristea Enache, Ioan Holban, Alexandru Cistelecan.
Ca în fiecare an, poetul laureat primește alături de titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, un premiu, anul acesta, în valoare de 40.000 lei brut.