Cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului, zeci de jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică necesară desfășurării manifestărilor religioase la mai multe biserici din județ.
Pentru ca slujba și ceremonialul religios de sfințire a apei să se desfășoare în condiții normale de ordine și siguranță publică, jandarmii vor fi prezenți luni în proximitatea a 14 biserici din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, unde vor acționa pentru prevenirea unor eventuale incidente neplăcute.
Jandarmii vor acorda atenția cuvenită și comunităților care marți sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi.
”Recomandăm participanților la manifestările religioase să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor și să solicite sprijinul acestora în cazul producerii unor situații nedorite de încălcare a normelor legale privind ordinea și liniștea publică”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.