Cel mai bogat liceu din România este din județul Botoșani. Este vorba despre Liceul Anastasie Bașotă, care deține peste 1.700 hectare de pădure. Întreaga suprafață forestieră este administrată de Primăria Pomârla, iar numai pentru paza pădurii administrația locală plătește peste 100.000 de euro.
Administrația din Pomârla a scos, de curând, la licitație „servicii de pază a pădurilor și realizarea serviciilor silvice conexe pentru fondul forestier proprietate publică a Primăriei comunei Pomârla în suprafață de 1769,96 ha”.
Serviciile de paza a pădurilor și realizarea serviciilor silvice conexe pentru fondul forestier proprietate publică a comunei Pomârla presupun paza fondului forestier împotriva tăierilor ilegale de arbore, furturilor, distrugerilor, degradărilor, pășunatului, altor fapte păgubitoare, precum, si prevenirea și stingerea incendiilor în fondul forestier.
„Paza fondului forestier se realizeaza prin două inspecţii de fond pe an, una primăvara şi celaltă toamna, întocmind un act de control care va fi trimis proprietarului, în termen de 10 zile de la aprobarea lui. Datele în care se fac inspecţiile de fond vor fi anunţate în scris cu cel puţin 3 zile înainte de începere. Proprietarul, sau un împuternicit al acestuia, trebuie să participe la inspecţia de fond. În cazul în care se constată eventuale pagube, proprietarul va fi despăgubit conform legislaţiei silvice în vigoare”, susțin reprezentanții Primăriei Pomârla.
Serviciile silvice de pază și serviciile silvice minimale au următoarele obiective:
a) asigurarea pazei și integrității terenurilor din fondul forestier ce face obiectul contractului;
b) efectuarea lucrărilor necesare pentru depistarea, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurilor;
c) asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Valoarea estimată a serviciilor este de 333,34 lei/ha/an X 1769,96 ha= 589.998,47 lei/an fără TVA.