Accidentul de vineri dimineaţă de pe DN 17A, soldat cu un mort şi cinci răniţi, s-a produs pe fondul vitezei excesive. Un bărbat de 43 ani din orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul tip minibus (8+1) pe drumul naţional 17A, în afara localității Ciumârna, având direcția de deplasare spre Vatra Moldoviței, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul autoturismului și a fost proiectat în vegetația din afara părții carosabile.
Ca urmare a impactului a rezultat decesul unui bărbat de 32 ani din orașul Vicovu de Sus, care ocupa, în calitate de pasager, locul din dreapta față, fiindu-i aplicate în prealabil manevre de resuscitare de către echipajul medical sosit la fața locului.
Totodată, în urma impactului au suferit leziuni și au fost transportate la Spitalul Municipal Câmpulung alte 5 persoane cu vârste cuprinse între 26 si 58 de ani, pasageri din localitățile Vicovu de Sus, Straja și Brodina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, ulterior, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc fiindu-i recoltate și probe biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.