“Soarele Moldovei. Începutul” este prima producție după aproape 50 de ani ce îl are în centru pe domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, iar premiera noului film istoric românesc și de senzație va avea loc anul acesta. Florin Aionițoaie va fi boier Costea, Bogdan Horga va fi boier Cozma, iar Ioan Crețescu va fi boier Stanimir.
Echipa de producție a peliculei a realizat filmările în județele Iași și Suceava.
Acestea au avut loc în diverse locații semnificative, inclusiv în localitatea Hadâmbu din comuna Mogoșești (județul Iași), Cetatea de Scaun a Sucevei și două locații montane din județul Suceava. Filmul este realizat de Razem Pictures, casă de producție deținută de Adrian Codoi și Claudia Stavrositu.
“Este o poveste nascuta din imaginatia noastra, inspirata dintr-o legenda veche si bazata pe unele fapte reale din viata lui Stefan cel Mare, a carei actiune incepe in 1450, in timpul copilariei sale.
Fara dorinta de a restabili vreun adevar istoric sau de a prezenta viata Voievodului ca un classic biopic, proiectul este o poveste fictionalizata ce evidentiaza parcursul lui Stefan cel Mare, intamplarile si persoanele, reale sau imaginare ce ne inchipuim ca i-au marcat copilaria si care trebuie sa fi fost determinante in formarea personalitatii sale puternice si unice. Relatiile cu femeile din viata sa, incepand cu D-na Oltea, legendara lui mama si influenta acesteia asupra destinului marelui Voievod, multele iubiri adevarate sau inventate cat si o serie de povesti populare, stiute sau mai putin stiute despre viata sa vor captiva publicul, ce va descoperi o lume medievala romaneasca altfel decat cea prezentata in cartile de istorie sau filmele realizate in perioada comunista.” – Claudia Stavrositu, producator Razem Pictures.